Viviana Sposub (26 de ani) l-a dat uitării pe George Burcea (35 de ani), iar acum s-a afișat cu noul iubit, la nici o lună după ce l-a părăsit pe fostul soț al Andreei Bălan. Cine este, de fapt, noul bărbat din viața fostei prezentatoare TV.
Se spune că dragostea durează 3 ani, iar George Burcea și Viviana Sposub nu au trecut acest ”prag”. În urmă cu aproximativ o lună, artista avea să anunțe despărțirea anului. Iată că, bruneta nu a stat prea mult pe gânduri și deja s-a afișat a brațul unui alt bărbat.
După despărțirea de George Burcea, Viviana nu a mai fost foarte activă în mediu online, semn că ar fi avut nevoie de o pauză de la tot ce înseamnă rețele de socializare. Recent, pe contul său personal de Instagram, Viviana a publicat o fotografie alături de un bărbat pe nume Saint Levant (22 de ani). La o simplă căutare pe Google, Saint Levant este un artist de naționalitate palestiniană, algeriană și sârbă.
Născut la Ierusalim și crescut în Gaza, tânărul este cunoscut pe plan mondial datorită abordării unice a muzicii pop moderne. Vorbește trei limbi străine, engleză, franceză și arabă, iar jocul său de cuvinte trilingve i-a adus succesul pe plan muzical și nu numai.
Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, se pare că ruptura dintre cei doi ar fi avut loc din cauza că flacăra iubirii s-ar fi consumat. Cea care a pus punct relației ar fi fost Viviana. Apropiați ai celor doi susțin că George a fost șocat de decizia iubitei lui și ar fi încercat prin diferite modalități să o facă să se râzgândească, însă nu a mai putut fi întoarsă din drum.
“I-a spus că sentimentele s-au consumat, apoi i-a invocat fel de fel de motive absurde, lucruri care existau si în urmă cu 3 ani, atunci când l-a cunoscut pe George. El a fost șocat, nu i-a venit să creadă, a sperat că ei îi va trece. Ba chiar bănuiește ca Viviana ar avea pe altcineva. De vorbit nu mai vorbesc. Decât foarte rar, si atunci pe diferite subiecte, nu despre ei. George a stat de vorbă și cu mama Vivianei, și cu sora. A sperat că ele o vor îmbuna, însă nimeni nu știe cu adevărat ce este în mintea Vivianei. Să vii după câteva luni frumoase petrecute în America și să spui că nu-l mai iubești este absolut devastator.George se află într-un moment dificil al vieții sale, momentan este bulversat și a început să realizeze că ea realmente nu se mai întoarce. A tot sperat în tot acest timp“, au declarat apropiați ai celor doi, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.